Cu toţii ne-am dorit o relaţie sublimă, perfectă cu o fiinţă de sex opus. Unii dintre noi au reuşit de la prima încercare, alţii abia după multiple eşecuri, iar alţii mai caută încă şi în clipa de faţă. Nu vă îngrijoraţi, căci, aşa cum spune un vechi proverb românesc, “fiecare îşi are părticica lui”. Mai devreme sau mai târziu, în funcţie de cât de repede vă veţi trezi la REALITATE, veţi ajunge să vă bucuraţi împreună cu fiinţa iubită de cele mai sublime aspecte ale Iubirii.

Esenţial este să ne dăm seama de greşelile tipice care se fac de obicei într-o relaţie de cuplu obişnuită - sau convenţională, cum am numit-o noi - şi care este supusă “din faşă” eşecului, pentru a reuşi să punem bazele şi să clădim acea relaţie perfectă conformă cu cele mai profunde idealuri ale noastre.

Vă prezentăm în continuare un tabel comparativ al celor două tipuri de cupluri, convenţional şi spiritual. Descoperiţi faza în care vă aflaţi în momentul de faţă şi fiţi pregătiţi pentru ceea ce urmează.
Noi suntem alături de voi!

1. Cuplul material
2. Cuplul spiritual
1.Proces închis. Motivaţiile cuplului nu sunt clarificate. De cele mai multe ori cuplul se modelează după un model standard stabilit de ceilalţi şi nu după propriile standarde interioare. Se preferă securitatea, stabilitatea, se ocoleşte transformarea, de aceea evoluţia individuală este foarte înceată. Fiecare se străduieşte să corespundă imaginii celuilalt despre el, nu se manifestă liber, nu face ceea ce simte.
2.Proces deschis. Se stabileşte clar scopul spiritual, obiectivele comune care fundamentează relaţia. Recunoaşterea reciprocă a libertăţii celuilalt. Se exprimă onest şi deschis ce este, ce vrea, la ce aspiră cei doi iubiţi. Se acceptă transformările, nu există gelozie, de aceea evoluţia individuală este foarte rapidă. Cei doi se simt liberi, fericiţi, chiar dacă sunt sau nu împreună.

1.Îndoială. Procesul închis produce o lipsă de încredere în sine şi în celălalt. Eşti ataşat, te simţi dependent. Ai nevoie de celălalt pentru a te pune în valoare.
2.Încredere. Un proces deschis, produce conştientizarea independenţei fiecăruia dintre cei doi iubiţi. Nu încerci să-l schimbi pe celălalt, îl accepţi aşa cum este şi îl ajuţi prin propria ta prezenţă.

1.Competiţie (de tipul nu-mi lua locul). Apare lupta pentru putere (cine dă ordine?) şi autoritate, conflict de roluri. Interesul propriu este cel care primează. Egoismul este “la putere”.
2.Înţelegere. Fiecare are acelaşi rang, aceleaşi responsabilităţi. Se respectă spaţiul celuilalt, nevoia de a fi împreună sau singur. Schimb de roluri: eşti aici pentru a-l ajuta pe celălalt să evolueze.

1.Dependenţă - roluri încremenite. Protocolul relaţiilor exterioare este sursa de conflict. Ai puncte de vedere diferite pe care vrei să le impui. Te simţi separat, singur, neîmplinit. Ţi-e teamă să nu fii părăsit.
2.Autonomie - fiecare îşi este suficient sieşi, independent de celălalt. Iubirea conferă siguranţă. Cuplul este deschis, relaţiile exterioare sunt independente. Există deci o mai bună înţelegere a “uneltelor” utilizate de fiecare pentru a evolua, (timp petrecut împreună: discipline, timp liber, călătorii, etc.) ceea ce conduce la spontaneitate şi armonie.

1.Condiţionări. Dependenţa produce schimburi condiţionate. Raporturile sunt conduse de reguli, contracte, impuneri. Relaţia are la bază ideea de troc: dai dacă ai primit, atitudinile sunt premeditate. Manipulare.
2.Libertate. Autonomia naşte toleranţă, detaşare, abandon. Nu mai este vorba de a domina sau de a poseda. Se explorează împreună, spontan, aventura veselă a evoluţiei conştiente in doi. Fericire, încredere reciprocă, armonie.

1.Plictiseală. Se creează reguli pentru că cei doi nu se amuză împreună. Se intră într-o rutină care adoarme creativitatea şi invenţia. Apar resentimente. Fiecare începe să creadă că celălalt este cauza nefericirii sale şi de aceea trebuie să se ferească de el.
2.Creativitate. Apare în mod constant o stare de joc şi bună dispoziţie între cei doi. Spontaneitate, inspiraţie, amuzament. Schimb spontan de roluri şi sarcini. Se inventează noi moduri de a iubi. Vă amuzaţi într-adevăr împreună şi sunteţi fericiţi.

1.Insecuritate. Ai impresia că “ceva nu merge”, nu ştii exact ce, ai sentimente de teamă, instabilitate, culpabilitate. Îl eviţi pe celălalt sau îi reproşezi anumite comportamente care te perturbă. Vrei să fondezi o familie în speranţa de a găsi o soluţie impasului şi mai multă stabilitate.
2.Sentiment de securitate. S-a depăşit teama înfruntând ceea ce ascundea ea. Iubirea profundă face să apară sentimentul stabilităţii. Poate apărea dorinţa de a fonda o familie, dar pentru motivul că s-a obţinut stabilitatea. Fuziunea spirituală induce sentimentul superior al securităţii.

1.Impresia de eşec al cuplului. Neputinţa de a schimba cursul lucrurilor. Devalorizarea ta şi a celuilalt. Apar resentimente puternice care pot produce chiar dezechilibre psihice. Disperare. Ai sentimentul că nu se mai poate face nimic. Nu mai vezi nici o cale prin care să poţi readuce armonia în cuplu.
2.Iubire perfectă. Sentiment de devoţiune şi dăruire. Devoţiunea onorează şi trezeşte esenţa divină în celălalt, dăruirea este plăcerea de a cultiva starea de bine în celălalt. Exişti pentru şi întru dragoste. Iubirea se cosmizează, simţi că Dumnezeu este cel care te iubeşte prin fiinţa iubită.

1.Separare. Singura soluţie care apare este separarea, divorţul. Trăieşti disperarea şi sentimentul acut al singurătăţii, care pot fi totuşi ocazia unei transformări, a unei descoperiri posibile a autonomiei şi a libertăţii.
2.Unitate. Relaţia este ocazia de a stabili liturghia sfântă care ridică şi spiritualizează unirea celor doi iubiţi. Relaţia împlineşte idealul dragostei, devine o ocazie a graţiei şi a “binecuvântării divine”.

sursa:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=1716

Interviu cu Echart Tolle, realizat de Kim Eng

Kim Eng l-a întâlnit pe Eckhart Tolle în 1998. Născută în Vancouver, Canada, căutările spirituale ale lui Kim au început încă din anii ’80 şi au atins apogeul după întâlnirea cu Tolle. Ea este în prezent iubita şi asociata lui Tolle, purtându-i învăţăturile prin toată lumea. După şapte ani de antrenament spiritual intens şi de experienţe spirituale deosebite, Kim a început să-i înveţe şi pe alţii cum să-şi descopere propriul învăţător şi vindecător interior. În calitate de consilier şi purtător de cuvânt, precum şi de mediator al workshop-urilor „Presence through Movement” („Existenţă prin Mişcare”), Kim şi-a dezvoltat propriile sale modalităţi de predare, urmărind procesul transformării conştiinţei prin integrarea spiritului, minţii şi a trupului.

În cadrul conferinţelor mele, una dintre întrebările cele mai frecvente este „Cum este să fii într-o relaţie de cuplu cu o fiinţă care are stări de iluminare?” De ce această întrebare? Probabil pentru că oamenii au o idee sau o imagine despre relaţia ideală şi vor să ştie cât mai multe despre aceasta. Probabil că mintea lor vrea să se proiecteze într-un viitor în care şi ei se vor afla într-o relaţie ideală prin intermediul căreia se vor putea regăsi.

Cum este să fii în relaţie de cuplu cu o fiinţă care are stări de iluminare spirituală?

Atâta vreme cât am în minte ideea că „Am o relaţie” sau „Sunt într-o relaţie” nu contează cu cine, voi suferi. Acesta este un lucru pe care l-am învăţat.

O dată cu conceptul de „relaţie” apar şi aşteptările, amintirile relaţiilor trecute, precum şi alte concepte mentale personale şi culturale condiţionate despre cum ar trebui să fie o „relaţie”. Noi vom încerca mai mereu să modelăm realitatea conform acestor concepte. Dar nu vom reuşi niciodată aceasta. Şi astfel vom suferi din nou. De fapt, adevărul este că nu există relaţii. Există numai momentul prezent, iar în momentul prezent există doar relaţionare.

Modul în care relaţionăm cu ceilalţi sau, mai degrabă, cât de mult îi iubim pe ceilalţi, depinde de cât de goliţi suntem de idei, concepte şi aşteptări.

De curând l-am rugat pe Eckhart să ne spună câteva cuvinte despre căutarea „relaţiilor de iubire” de către ego. Conversaţia noastră a devenit repede una profundă, atingând unele dintre cele mai adânci aspecte ale existenţei umane.

Eckhart Tolle: Ceea ce în mod convenţional numim „iubire” este o strategie a ego-ului de a evita abandonul de sine. Cauţi pe cineva care să-ţi dăruiască ceva ce nu poţi avea decât în starea de abandon. Ego-ul foloseşte acea persoană ca înlocuitor pentru a evita necesitatea de a se abandona. Limba spaniolă este cea mai onestă în acest sens. În spaniolă se foloseşte acelaşi verb te quiero, atât pentru „Te iubesc”, cât şi pentru „Te doresc”. Pentru ego, a iubi şi a dori este acelaşi lucru, în timp ce iubirea adevărată nu are în ea dorinţă, ea nu doreşte să-şi posede şi nici să-şi transforme iubitul/iubita. Ego-ul găseşte o fiinţă pe care o personalizează şi apoi o „face” specială. El foloseşte acea persoană pentru a-şi acoperi sentimentul constant de fundal de lipsă de conţinut, de „insuficient”, de mânie şi ură, care sunt strâns legate între ele. Acestea sunt faţete ale unui sentiment profund, înrădăcinat în fiecare fiinţă umană, care este inseparabil de starea egotică.

Atunci când ego-ul personalizează ceva şi spune „iubesc” aceasta sau aceea, este vorba despre o încercare inconştientă a sa de a acoperi sau de a îndepărta sentimentele înrădăcinate care însoţesc întotdeauna ego-ul: lipsa de conţinut, nefericirea, sentimentul de insuficienţă, care este atât de familiar. O perioadă, această iluzie chiar funcţionează. Apoi, inevitabil, la un moment dat, persoana pe care am personalizat-o sau pe care am făcut-o specială în ochii noştri, încetează să mai funcţioneze ca o acoperire pentru durerea, ura, lipsa de conţinut sau nefericirea noastră, care îşi au toate originea în acel sentiment al insuficienţei sau incompletitudinii. Apoi, sentimentul care a fost ascuns iese la suprafaţă şi este proiectat asupra persoanei care a fost personalizată şi făcută specială – care am crezut că ne va „salva”. Dintr-o dată, iubirea se transformă în ură. Ego-ul nu realizează că ura este o proiecţie a suferinţei universale pe care o simţim în interior. Ego-ul crede că acea persoană ne cauzează durerea. El nu realizează că durerea este sentimentul universal de a nu fi conectat cu nivelul cel mai profund al fiinţei noastre – de a nu fi ceea ce suntem cu adevărat.

Obiectul iubirii este interschimbabil, la fel de interschimbabil ca şi obiectul dorinţei egotice. Unii oameni au multe relaţii. Ei se îndrăgostesc şi se „dezîndrăgostesc” de multe ori. Ei iubesc o persoană pentru un timp, până când acest lucru nu mai funcţionează, deoarece nicio persoană nu ne poate acoperi permanent suferinţa.

Numai abandonul îţi poate da ceea ce cauţi în obiectul iubirii tale. Ego-ul spune că abandonul nu este necesar, pentru că „eu iubesc această persoană”. Acesta este un proces inconştient. În momentul în care acceptăm complet ceea ce se petrece, ceva din interiorul nostru scoate la iveală ceea ce a fost acoperit de dorinţa egotică. Este o pace interioară, intimă, o stare de nemişcare, de linişte, de tăcere şi sentimentul de a fi viu. Esenţa fiinţei noastre este necondiţionată. Este ceea ce căutăm în obiectul iubirii noastre. Suntem noi înşine. Atunci când se petrece aceasta, apare o iubire complet diferită, care nu mai este subiectul iubirii/urii. Ea nu personalizează lucrurile sau persoanele, făcându-le speciale. Este absurd chiar şi să folosim acelaşi cuvânt pentru a o denumi. Se poate petrece ca şi în cazul unei relaţii normale de iubire/ură, să intrăm ocazional în starea de abandon. Uneori aceasta se poate petrece pentru perioade scurte de timp; putem experimenta o iubire profundă, universală şi o stare de acceptare totală, care apare uneori la suprafaţa conştiinţei, chiar şi în relaţiile egotice. Dacă această stare de abandon nu este susţinută, ea va fi acoperită din nou cu vechile şabloane egotice. Deci, eu nu spun că iubirea adevărată, profundă nu poate fi prezentă ocazional, chiar şi într-o relaţie obişnuită de iubire/ură. Dar ea este rară şi de obicei durează foarte puţin.

Întotdeauna când acceptăm ceea ce se petrece, apare ceva mai profund. Altfel, suntem prinşi în capcana celor mai dureroase dileme, exterioare sau interioare, a celor mai dureroase sentimente sau situaţii; însă în momentul în care acceptăm ceea ce este, trecem dincolo de toate manifestările, le transcendem. Chiar dacă simţim ură, în momentul în care acceptăm că asta este ceea ce simţim, noi transcendem acest sentiment. El mai poate exista, dar dintr-o dată noi ne aflăm într-un „loc” mai profund, în care aceasta nu mai contează atât de mult.

Întregul univers fenomenal există datorită tensiunilor dintre contrarii. Cald-rece, creştere-descreştere, câştig-pierdere, succes-eşec, aceste polarităţi fac parte din existenţă şi, desigur, din orice relaţie.

Kim Eng: Atunci este corect să spunem că nu putem scăpa niciodată de polarităţi?

Eckhart Tolle: Nu putem scăpa de polarităţi la nivelul formei. Totuşi, le putem transcende prin abandon. Atunci când ne abandonăm fluxului vieţii, intrăm în legătură cu un nivel mai profund din interiorul fiinţei noastre, unde polarităţile nu există. Ele continuă însă să existe la nivelul exterior. Totuşi, chiar şi la acest nivel, ceva se modifică în modul în care polarităţile se manifestă în viaţa noastră atunci când ne aflăm într-o stare de acceptare sau abandon. Atunci polarităţile se manifestă mult mai blând.

Cu cât suntem mai inconştienţi, cu atât ne identificăm mai mult cu forma. Esenţa inconştienţei este aceasta: identificarea cu forma, fie că este o formă exterioară (o situaţie, un loc, un eveniment sau o experienţă), o formă gând sau o emoţie. Cu cât ne ataşăm mai mult de formă, cu atât ne abandonăm mai greu momentului prezent, vieţii şi cu atât mai extremă, violentă sau dură devine experimentarea de către noi a polarităţilor. Există oameni pe această planetă care trăiesc literalmente în iad şi, pe aceeaşi, planetă există simultan oameni care trăiesc vieţi relativ liniştite. Şi cei care au o stare de linişte interioară experimentează polarităţile, dar într-un mod mult mai blând, şi nu într-un mod extrem şi violent cum sunt ele experimentate încă de către multe fiinţe umane. Deci, modul în care este percepută manifestarea polarităţilor se modifică. Polarităţile nu pot fi îndepărtate, dar am putea spune că, atunci când ne abandonăm vieţii, întregul univers devine mai binevoitor. Nu mai este atât de ameninţător. Lumea nu mai este percepută ca fiind ostilă, aşa cum este ea este văzută de către ego.

Kim Eng: Dacă iluminarea sau existenţa în starea de trezire a conştiinţei nu modifică ordinea naturală a lucrurilor, dualitatea, tensiunea dintre contrarii, ce se petrece atunci când trăim în această stare? Afectează ea lumea în care trăim sau doar experimentarea subiectivă a ei de către cel cu conştiinţa trează?

Eckhart Tolle: Atunci când ne trăim viaţa într-o stare de abandon, ceva trece şi se manifestă prin noi în lumea dualităţii, ceva care nu aparţine acestei lumi.

Kim Eng: Aceasta modifică efectiv lumea exterioară?

Eckhart Tolle: Interiorul şi exteriorul sunt în esenţă unul şi acelaşi. Atunci când nu mai percepem lumea ca fiind ostilă, frica dispare; şi când nu mai există frică, gândim, vorbim şi ne comportăm diferit. În fiinţa noastră răsare iubirea şi compasiunea, iar ele au impact asupra lumii. Chiar şi atunci când ne aflăm într-o situaţie conflictuală, există un flux de pace în manifestarea polarităţilor. Astfel, atunci ceva într-adevăr se transformă.
Există anumite învăţături care afirmă că nimic nu se modifică, nimic nu se transformă. Nu este aşa. Ceva foarte important se transformă. Ceea ce este dincolo de formă străluceşte prin intermediul formei, eternul străluceşte în formă, în această lume a formei.

Kim Eng: Este corect să spunem că lipsa „reacţiei împotrivă”, acceptarea contrariilor din această lume, aduce modificări în modul în care se manifestă contrariile?

Eckhart Tolle: Da. Contrariile continuă să se manifeste, dar ele nu mai sunt alimentate de noi. Ceea ce ai spus tu este un aspect foarte important: „lipsa reacţiei” înseamnă că polarităţile nu sunt alimentate. Aceasta înseamnă că experimentăm un colaps al polarităţilor, cum sunt cele care apar, de exemplu, în situaţiile conflictuale. Nicio persoană şi nicio situaţie nu mai este transformată într-un „duşman”.

Kim Eng: Deci, astfel, contrariile, în loc să devină mai puternice, devin mai slabe. Şi probabil în acest fel ele încep să se dizolve.

Eckhart Tolle: Exact. Viaţa trăită în acest mod înseamnă începutul sfârşitului lumii, aşa cum este ea percepută acum de noi.

sursa:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6345

„Cu cât mai profundă este starea de intimitate pe care o trăieşti împreună cu fiinţa iubită, cu atât îţi creşte deschiderea faţă de oameni şi faţă de lume. Adevărata intimitate este ca o sferă, care devine cu timpul tot mai mare şi tot mai cuprinzătoare. În mod aparent paradoxal, intimitatea nu este ceva care exclude ori separă.”

Încercările care apar în procesul de aprofundare a unei relaţii de cuplu pot părea uneori copleşitoare. Sunt momente dificile, în care trebuie să luăm decizii, să alegem, să ne manifestăm intenţiile în privinţa a ceea ce dorim în continuare. Sufletul nostru este de fapt cel care trebuie să aleagă atunci, în mod conştient, exprimând ceea ce simte cu adevărat. Alegerile sufletului marchează trecerea de la o etapă la alta a relaţiei şi creează destinul acesteia. Calea unei relaţii conştiente nu este liniară, ci are urcuşuri şi coborâşuri. Uneori e ca şi cum ne-am afla pe malul mării, luându-ne avânt pentru a ne arunca în valuri, deşi nu ştim exact cât de rece va fi apa.

Kathlyn şi Gay Hendricks (foto), autorii lucrării The Conscious Heart (Inima conştientă), au identificat, în îndelungata lor experienţă de viaţă şi profesională, şapte astfel de etape, şapte niveluri de aprofundare şi creştere spirituală într-o relaţie de cuplu. Acestea par a fi universale, nu sunt influenţate de factori ca rasă, religie, cultură, nici măcar de faptul că suntem conştienţi de ele sau nu. Reprezintă un model arhetipal de aprofundare şi conştientizare a intimităţii.

Şapte etape în relaţia de cuplu

Etapele prin care trece o relaţie de cuplu se pot compara cu valurile: pe de o parte sunt previzibile, dar pe de altă parte, ele sunt totodată extrem de variabile. În ceea ce ne priveşte, putem învăţa ce atitudine să avem în faţa lor şi astfel să progresăm sau putem să le întoarcem spatele, evitându-le şi bătând pasul pe loc.

1. Începutul. Prima etapă este chiar momentul magic al începutului: revelaţia descoperirii celuilalt, a esenţei sale divine, a potenţialului extraordinar de fericire care există în acea relaţie. Uneori totul începe cu o atracţie erotică foarte mare, alteori este ca o recunoaştere în plan mental, emoţional sau spiritual. Oricum ar apărea însă, ne trezeşte către noi posibilităţi în noi înşine ori în celălalt. Ne simţim iubiţi, acceptaţi şi susţinuţi aşa cum suntem, ne simţim în siguranţă. Este o sărbătoare. E ca şi cum totul în fiinţa noastră se rearanjează şi devine conştient. Este etapa romantică, cea care îi inspiră pe poeţi şi pe muzicieni. Singura problemă este că acest val trece repede şi cei mai mulţi oameni nu ştiu cum să-l menţină ori cum să-l aducă înapoi. Conform statisticilor, durează în medie cam şase luni (de la câteva minute până la un an) şi trece probabil pentru că, în acelaşi timp, sunt scoase la suprafaţă obişnuinţe din subconştient şi apoi...relaţia ne „ia pe sus”.

2. Somnul. Este etapa în care uităm revelaţia pe care am avut-o la început, ca şi cum ar fi apărut o ceaţă care ascunde realitatea. Primele simptome sunt subtile şi pot fi uşor trecute cu vederea. Poate începe atunci când, de exemplu, evităm să spunem ce anume ne dorim noi înşine şi facem doar ceea ce credem noi că i-ar face plăcere celuilalt. Sau poate începe atunci când celălalt face ceva ce nu ne place, iar noi evităm să-i spunem adevărul.

Versiunea fiecăruia asupra realităţii tinde să devină dominantă şi, în această luptă pentru putere, pierdem legătura cu ceea ce este cu adevărat important pentru noi şi cu ceea ce este esenţial în fiinţele noastre. De fapt, în această perioadă ne adâncim într-o stare de transă relaţională, în care repetăm inconştient drame trăite de-a lungul vieţii, începând cu copilăria. De exemplu, dacă în copilărie obişnuiam să ne contractăm la anumite situaţii exterioare, la fel vom face şi ca adult. În această etapă ies la iveală şi obişnuinţe moştenite din familie. Ne surprindem făcând lucruri pe care de fapt nu le dorim şi ne simţim uneori de parcă ne-am privi de undeva dinafară, nerecunoscându-ne. De asemenea, obişnuinţele non-verbale (gesturi, grimase etc.) produc acest „somn” al conştiinţei mai rapid decât cele verbale, ele comunică aprobarea sau dezaprobarea atât de direct, încât trec de bariera raţiunii şi a logicii. Transa se repetă de fiecare dată la fel, amnezia fiind una din trăsăturile acesteia. Obişnuinţele se repetă de fiecare dată, ca şi cum ar fi noi. Suntem surprinşi de fiecare dată de acelaşi lucru, care de fapt se repetă. Suntem chinuiţi de drame pe care, fără să ne dăm seama, le creăm noi înşine. După ce drama se încheie uităm ce anume a provocat-o. Până data viitoare.

Mulţi oameni cred că această ceaţă este firească şi că aşa este viaţa. Soluţia este ieşirea din acest fel de transă şi aceasta se poate face prin conştientizarea momentului prezent şi a fiinţei noastre profunde, de dincolo de personalitatea superficială pe care ne-am creat-o. Apoi trecem mai departe, pentru că, în timpul acestui somn, începe etapa următoare.

3. Visul. Este o fază şi mai inconştientă, în care lupta pentru control devine şi mai puternică. Fiecare pare să observe la celălalt doar genul de comportament care îl deranjează şi tensiunea este tot mai mare. Acum obişnuinţele tind să se polarizeze, iar ceaţa devine atât de densă încât se transformă în măşti. Cel mai puternic dintre cei doi devine dominator, cel mai timid devine singuratic. Frici neconştientizate creează distanţă, înstrăinare şi nedumerirea de a fi făcut o alegere ce, în acele momente, pare atât de proastă. Pentru că mulţi dintre noi nu ştiu cum să treacă de la teamă la iubire, primele firicele de teamă care apar cresc tot mai mult şi, prin perdeaua lor, e greu să-l mai vezi clar pe celălalt.

Visele în general sunt veridice şi pline de viaţă. Putem uşor lua drept realitate ceea ce am creat noi înşine. În această stare, aşteptările noastre scad, iar rutina şi comportamentul mecanic nu mai lasă loc pentru surprize plăcute. Cultura în care trăim are şi ea tendinţa de a susţine această etapă, spunând că în viaţă e necesar să facem compromisuri, că romantismul este trecător şi că trebuie să ne mulţumim cu puţin. Însă, dacă suntem perseverenţi, vom descoperi că realitatea se află dincolo de toate acestea: acolo unde suntem noi înşine şi de unde porneşte de fapt totul.

4. Trezirea din vis. Pe măsură ce alegem iubirea, aceasta devine fundalul pe care se desfăşoară evenimentele vieţii noastre, inclusiv, în cadrul relaţiei, conflictele. Începem să vedem totul cu ochi de spectator, iar conflictele nu ne mai pot domina. Realizăm că noi le-am creat şi astfel ne putem asuma responsabilitatea lor şi, în acelaşi timp, responsabilitatea de a alege ceea ce vrem cu adevărat. Alegând curajos armonia relaţiei în locul nevoii de a avea mereu dreptate şi repetând această alegere de fiecare dată, până când ea devine o a doua natură, iubirea va deveni predominantă. În această etapă apar treceri bruşte între starea de confllict şi starea ce calm şi luciditate, în care vezi lucrurile aşa cum sunt în realitate. Într-un moment vezi în celălalt inamicul, iar în următorul moment vezi esenţa lui reală, îţi aminteşti de ce l-ai ales, iar porţile iubirii se deschid din nou.

Oamenii care au relaţii fericite de lungă durată îşi dezvoltă abilitatea de a renunţa la nevoia de a avea mereu dreptate, nu mai sunt ataşaţi de punctul lor de vedere, văd că viaţa este dincolo de această nevoie. Ei devin aliaţi din duşmani şi învaţă unul de la celălalt.

Un exerciţiu foarte folositor în această etapă este acela de a întrerupe rutina prin alegeri noi şi constructive. Uneori sunt suficiente unele acţiuni simple, cum ar fi scoaterea televizorului din priză pentru o săptămână sau înscrierea împreună la un curs de dans. Alteori e necesar ceva mai complicat, cum ar fi stoparea unei discuţii asupra unui subiect care tinde să se repete. Important este ieşim cumva din limitele obişnuinţelor repetitive.

5. Iubirea devine permanentă. În această etapă nu mai luăm conflictele atât de în serios ca până acum, pentru că ne identificăm mai mult cu esenţa fiinţelor noastre şi cu iubirea care ne uneşte, decât cu personalităţile noastre dependente de lupta pentru putere. Conflictele încă nu au dispărut, însă ele sunt cuprinse într-o viziune mai largă. Îl putem vedea pe celălalt în profunzimea fiinţei sale, pe care o iubim chiar şi atunci când suntem în conflict. Acum trecem mai uşor de la teamă la iubire, apare compasiunea, începem să-l vedem pe celălalt chiar şi prin mecanismele de protecţie pe care şi le-a creat.

6. Apare cooperarea. Acum apare o adevărată stare de colaborare între cei doi, pentru că ei au ajuns să fie conectaţi mai mult prin esenţa fiinţelor lor şi prin iubire, decât prin personalităţile lor superficiale. Acum ei, eliberaţi de tensiuni şi conflicte, pot privi împreună către ţelurile lor comune, pot alege să fie fericiţi, să comunice cu adevărat şi să-şi fie cei mai buni prieteni.

7. Armonizarea profundă. O dată depăşite etapele de conflict şi dramă, de lupte pentru putere şi pentru satisfacerea nevoii de a avea dreptate, apare o stare de cooperare între cei doi, de potenţare reciprocă şi de continuă împrospătare a relaţiei. Noua etapă este caracterizată de creativitate, apreciere reciprocă, împlinire şi romantism renăscut. Cei doi se bucură de numeroase sincronicităţi, orice au nevoie apare la momentul potrivit, iar sarcinile zilnice sunt îndeplinite cu uşurinţă şi în mod armonios. Timpul pare expansionat, astfel încât toate acţiunile se pot petrece fără constrângeri. Relaţia este tot mai prosperă, în continuă dezvoltare.

Un studiu la care au participat peste 3000 de cupluri a arătat că doar 5% din acestea atinseseră etapa a şaptea. Iată câteva din concluziile acestora:
„Sunt surprinsă de cât de simplu este... nu este uşor, dar este foarte simplu.”
„De-a lungul timpului am învăţat că cea mai profundă bucurie nu constă atât în a fi iubit - ceea ce este cu siguranţă un deliciu! – cât în a iubi şi a manifesta iubirea în relaţia cu celălalt.”
„Mulţi cred că o relaţie de cuplu nu este ceva prea plăcut. Dar noi am constatat că ea înseamnă de fapt bucurie şi camaraderie.”
„Mi-am dat seama că am creat noi înşine ceea ce trăiam şi că eram responsabili în totalitate pentru ceea ce experimentam. M-am întrebat dacă mie chiar îmi place să mă cert şi mi-am dat seama că nu. Apoi treptat, conştientizând senzaţiile fizice, am învăţat să-mi dau seama ce simt şi ce vreau cu adevărat. Am învăţat să fiu prezent în corpul meu, în relaţia mea, în lume.”
„Am învăţat să renunţ la nevoia de a avea mereu dreptate, să ascult şi să respir mai profund, ca să reuşesc astfel să-l fac să tacă pe acel cineva din mine care mereu vrea să sară în faţă şi să se apere. Sunt uimită de cât de mult mă pot transforma atunci când sunt centrată în iubire.”

(va urma)

sursa:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6214

“Iubirea nu inseamna doar trup, din moment ce are in vedere sentimentul, si nu este doar spirit, din moment ce se consuma intre doua trupuri” - Maurice Merleau-Ponty (Elogiul filozofiei si alte eseuri)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

După cum ştim, avem cu toţii, periodic, nevoie de relaxare profundă, de recreere, de divertisment, de veselie, de distracţie, de o mică pauză care ne ajută să ieşim din grijile, stresurile şi tracasările existenţei cotidiene. La sfârşit de săptămână, în special vineri seara, sâmbătă şi duminică ne putem oferi unele plăceri binefăcătoare, pure, care totodată ar trebui să reprezinte nişte mici evadări mai mult sau mai puţin extraordinare în comparaţie cu celelalte zile ale săptămânii.

Aproape fiecare dintre noi avem, mai mult sau mai puţin, nevoie de astfel de momente de amuzament, de distracţie, care totodată ne fac să intrăm în stare de rezonanţă ocultă cu anumite energii subtile benefice din Macrocosmos. Este însă important să ne dăm seama că adevăratele bucurii ale vieţii înseamnă cu totul altceva decât trecerea în plan secund a unei activităţi căreia îi consacrăm, cel mai adesea, foarte mult timp. Astfel de bucurii extraordinare ale vieţii presupun un anumit efort de imaginaţie, o mică scânteie de nebunie (care totodată poate să trezească în noi starea de genialitate pentru că, după cum ştim, niciodată nu a existat un mare geniu care să nu fi avut în el o scânteie de nebunie), o transformare a viziunii noastre faţă de viaţă.

Înţelegând aşa cum trebuie toate aceste aspecte, ne putem da seama că este necesar să învăţăm să ne jucăm. Dacă vom învăţa să ne jucăm aşa cum trebuie, întocmai ca nişte copii spontani şi zburdalnici, aceasta ne va ajuta, fără îndoială, în cadrul jocurilor noastre amoroase bazate pe transfigurare şi continenţă.
Dacă vom privi cu atenţie copiii, vom constata că ei ştiu foarte bine să se joace şi să se amuze. Vom învăţa foarte multe lucruri dacă vom privi aşa cum trebuie nişte copii care se joacă. Aptitudinea spontană şi firească a jocului este înnăscută la fiinţa umană. Tocmai de aceea, copiii nu trebuie să se gândească ce anume trebuie să facă pentru a se distra şi pentru a se juca. Bucuria pură şi intensă care apare fulgerător la copii atunci când se joacă este un cadou divin, este un fel de moştenire spirituală care există în fiecare dintre noi.

Să nu uităm că în fiecare fiinţă umană există un copil, care ar trebui să fie foarte viu şi să nu moară niciodată. Genialul sculptor şi yoghin român Constantin Brâncuşi spunea: „În momentul în care încetăm să mai fim copii, suntem deja morţi.“

Copiii ştiu instinctiv că atât relaxarea, cât şi inventarea feluritelor jocuri pline de imaginaţie şi dinamism le însufleţeşte fiinţa. Pentru copii, datorită transfigurării pe care ei o manifestă, o aşa-zisă prăjitură din nisip devine un tort pentru sărbători, o banală creangă devine o sabie ascuţită, iar o simplă bucată de hârtie de culoare verde devine un dragon. Datorită închistării, adulţii nu prea mai ştiu să se amuze sau, altfel spus, le este aproape imposibil să se amuze şi să se joace la fel de spontan şi de frumos cum o fac copiii. Jocurile pe care adulţii le preferă ţin adeseori mai degrabă de pasivitate. Un asemenea joc extrem de banal şi foarte plicticos este fotbalul. Acest joc banal, care prezintă o uniformitate uluitoare, s-a impus la nivel planetar prin puterea obişnuinţei.

Dincolo de aceasta, mulţi adulţi doresc să-şi primească doza minimă de divertisment cu linguriţa sau să fie hrăniţi cu biberonul, mai ales datorită faptului că ei depun un efort atât de mare pentru tot felul de lucruri aberant de serioase (care de multe ori nu le folosesc la nimic), încât după aceea ei simt nevoia să primească ceva în schimb, fără să mai depună niciun efort personal. Din acest motiv, în mulţi adulţi există o stare de tristeţe, pentru că ei nu-şi pot folosi nici timpul, nici imaginaţia şi nici creativitatea pentru acel gen de activităţi cu adevărat valoroase, care sunt de natură să trezească înzestrările benefice latente care există în fiecare fiinţă umană.

Adevăratul joc, care este pur, sublim şi valoros este acela care vizează descoperirea Spiritului Nemuritor Divin care există în fiinţa noastră. Un astfel de joc nu constă în umplerea golului interior, ci mai ales în aprofundarea stării de vid beatific. Amuzamentul si veselia îşi trag atunci seva din esenţa enigmatică a fiinţei şi ne umplu cu o energie mirifică zonele cele mai intime, cele mai inaccesibile ale fiinţei.

Cei care fac YOGA şi s-au transformat profund lăuntric ştiu deja că sufletul, atunci când este trezit, se amuză mai ales când anumite jocuri îl expansionează şi totodată îl fac să se înalţe cât mai sus. Sufletul fiinţei umane cere ceva mai mult decât o simplă distracţie, căci el doreşte să împlinească nevoile cele mai profunde ale Spiritului Suprem Nemuritor (ATMAN) care există în fiecare dintre noi: nevoia de libertate deplină, nevoia de fericire, nevoia de spontaneitate, nevoia de umor, nevoia de frumuseţe, nevoia de efervescenţă, nevoia de joc erotic transfigurator, nevoia de dilatare euforică în nemărginire. Un astfel de exemplu de joc este concursul nostru anual yoghin MISS SHAKTI COSTINEŞTI.

Fiinţele umane care ştiu cu adevărat să se amuze în aceste sfere elevate îşi redescoperă astfel sufletul de copil. Fiinţa noastră se amuză cu adevărat numai atunci când descoperă ceva nou şi care este totodată şi spiritual.
Jocurile amoroase bazate pe iubire, transfigurare şi continenţă perfectă întrunesc din plin această cerinţă. Se poate spune că pe planeta Pământ jocurile amoroase cu transfigurare şi continenţă vor reprezenta adevărata revoluţie sexuală despre care s-a vorbit cândva. Chiar dacă femeia este în mod nativ înzestrată să practice jocurile amoroase cu continenţă şi transfigurare cu o foarte mare uşurinţă, într-un mod spontan, realizarea continenţei amoroase în cazul bărbatului implică inteligenţă şi presupune un antrenament prealabil, în care bărbatul trebuie să dea dovadă de tenacitate şi perseverenţă.

Fragment din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE (capitolul 15)

sursa:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6146

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Bucuria este o stare de rezonanţă cu o energie subtilă benefică, ce există în Macrocosmos. Atunci când intrăm în stare de rezonanţă cu această energie, ea este atrasă în universul nostru lăuntric şi astfel ne inundă fiinţa. Este esenţial să reţinem că bucuria este o energie subtilă ce provine dintr-o sferă gigantică de forţă din Macrocosmos. Atunci când este atrasă în microcosmosul fiinţei noastre, energia bucuriei generează anumite efecte specifice. Privită din acest punct de vedere, bucuria este o stare de euforie, de beatitudine, de visare şi desfătare. Altfel spus, ea este un cocktail fermecător de stări simultane încântătoare. Atunci când este extraordinar de bucuroasă, se poate spune că inima noastră cântă.
Bucuria intensă, durabilă şi copleşitoare reprezintă recompensa binemeritată a jocurilor amoroase realizate cu transfigurare şi continenţă perfectă. Ca stare, bucuria este opusul incertitudinii şi remediul cel mai sigur al disperării. Chiar şi oamenii obişnuiţi cunosc mici frânturi sau firimituri de bucurie.

În cazul fiinţelor umane care practică foarte bine jocurile amoroase cu transfigurare şi continenţă, bucuria pe care o resimt de fiecare dată este imensă şi adeseori copleşitoare. Amorul cu continenţă face ca cei doi iubiţi să trăiască sute de orgasme în cursul fuziunii amoroase şi le creează o disponibilitate erotică cu totul ieşită din comun. Datorită faptului că nu îşi pierd potenţialul sexual prin ejaculare sau descărcare, cei doi iubiţi pot face dragoste ore în şir, zi de zi.
Atunci când facem dragoste cu transfigurare şi continenţă, bucuria şi plăcerea cresc şi se amplifică, clipă de clipă, în fiinţele noastre. Bucuria uriaşă pe care o simţim atunci urcă de jos în sus în fiinţa noastră, mai ales prin coloana vertebrală, întocmai ca un frison paradisiac şi ne conduce în propriul nostru univers lăuntric, într-un loc tainic aflat deasupra creştetului capului, în care am dori să rămânem pentru totdeauna şi să nu ne mai întoarcem niciodată înapoi de acolo.
Ori de câte ori ne îndrăgostim şi începem să iubim ne simţim totodată intens euforici şi foarte bucuroşi. Una dintre aspiraţiile reciproce fundamentale ale celor care se iubesc este aceea de a fi, pentru totdeauna, din ce în ce mai fericiţi.

Bucuria este pentru multe fiinţe umane măsura cu care ele îşi evaluează succesul în viaţă. Bucuria este, cel mai adesea, un obiectiv tentant pentru multe fiinţe umane. Fiind o energie subtilă tainică, bucuria, atunci când este foarte mare şi ne inundă fiinţa, dă astfel viaţă sentimentelor noastre binefăcătoare, minunate. Atunci când suntem foarte bucuroşi, suntem totodată mai amabili, mai binevoitori, mai buni şi mai generoşi.
Dat fiind faptul că bucuria este rezultanta unui proces subtil de rezonanţă cu energiile bucuriei care există în Macrocosmos, se poate spune că, de îndată ce se trezeşte în noi, bucuria atrage fulgerător după sine şi mai multă bucurie. Faptul că, de fiecare dată, bucuria atrage în fiinţa noastră, prin rezonanţă, energia bucuriei, este esenţial să fie înţeles ca atare. O fiinţă umană care este foarte bucuroasă aspiră în mod spontan să îşi împărtăşească bucuria intensă pe care o trăieşte cu celelalte fiinţe umane. La modul fundamental vorbind, bucuria evidenţiază un proces de rezonanţă tainică cu energiile bucuriei care există în Macrocosmos. Atunci când intrăm profund şi intens în rezonanţă cu energiile subtile ale bucuriei din Macrocosmos, trăim astfel o stare de bucurie fără obiect.
Fiind o stare emoţională, pentru imensa majoritate a fiinţelor umane obişnuite, bucuria este subordonată comportamentului şi experienţei. Cu toate acestea, bucuria este şi rămâne o stare de rezonanţă cu energiile subtile ale bucuriei care există în Macrocosmos. Cu toate că intrăm în rezonanţă ocultă cu energiile bucuriei, noi ne simţim bucuroşi fie datorită unui anumit eveniment, fie datorită unei persoane, fie datorită unei anumite acţiuni, fie datorită unei anumite experienţe.

Fiecare fiinţă umană s-a simţit adeseori mai mult sau mai puţin bucuroasă. Bucuria, chiar dacă este o energie subtilă tainică, modulată într-un anume fel, este totodată şi punctul culminant al unei curbe emoţionale care se poate manifesta alternant. Însă este important să ştim că bucuria se manifestă şi este simţită în sfera noastră subtilă emoţională. Fericirea, întocmai ca şi bucuria, este tot o stare de rezonanţă cu o energie subtilă care există în Macrocosmos, dar, în cazul energiei fericirii, frecvenţa de vibraţie a acestei energii este mult mai elevată. Altfel spus, frecvenţa de vibraţie a energiei fericirii este înaltă. Întocmai ca şi în cazul energiei bucuriei, energia fericirii, de îndată ce apare în universul nostru lăuntric, atrage imediat, prin declanşarea anumitor procese de rezonanţă, energia fericirii. Altfel spus, fericirea care apare în noi atrage imediat după aceea fericirea. Dată fiind frecvenţa ei înaltă de vibraţie ca energie, fericirea este o stare spirituală. Altfel spus, ea este o stare de graţie, care ne arată că ne aflăm pe calea cea bună. Atunci când suntem foarte fericiţi, aspectele obişnuite ale vieţii – acelea care ne fac să ne simţim doar bucuroşi sau trişti – nu mai contează aproape deloc. Fericirea intensă este o stare spirituală care atestă, într-un mod elocvent, atingerea unei stări de perfecţiune, care se manifestă în sfera emoţională printr-o intensă şi copleşitoare bucurie. Din cauza ignoranţei, a egoismului şi mai ales din cauza greşelilor pe care le fac, fiinţelor umane obişnuite le este imposibil să fie fericite tot timpul. În cazul fiinţelor umane obişnuite greşelile, ignoranţa şi egoismul de care ele dau dovadă le împiedică să aibă o invitaţie permanentă la banchetul cel fără de sfârşit al zeilor. Cei care practică cu asiduitate şi perseverenţă diferite forme de YOGA, îşi pot pregăti calea fericirii, deschizându-şi cât mai mult inima şi fiinţa faţă de desfătările pure şi profund benefice ale bucuriei. Spre deosebire de fericire, bucuria, cu toate că este tot o stare de rezonanţă ocultă, depinde pentru cei mai mulţi oameni de acţiunile lor.

Ca fiinţe umane care practică YOGA, noi putem contribui la naşterea şi amplificarea unor stări de bucurie prin puritatea noastră, prin delicateţea noastră, prin deschiderea amplă şi totală în faţa frumuseţilor de tot felul, prin toate acţiunile noastre bune sau prin folosirea înţeleaptă a tuturor resurselor lăuntrice care ne stau la dispoziţie. Spre exemplu, noi putem transmuta în energie potenţialul creator şi, datorită acestui proces complex, în fiinţa noastră va apare o energie lăuntrică gigantică, ce va putea fi apoi sublimată, fiind eventual transformată în energia bucuriei. Fenomenele de transmutaţie biologică la temperatura corpului, în urma cărora sperma - în cazul bărbatului - şi secreţiile menstruale - în cazul femeii - sunt transmutate în energie, pun la dispoziţia fiinţei umane o putere uriaşă. Realitatea proceselor de transmutaţie biologică a fost deja demonstrată ştiinţific.

Faptul că în urma fuziunii amoroase cu transfigurare şi continenţă are loc transmutarea potenţialului creator în energie, iar această energie este sublimată şi devine, printre altele, bucurie, încântare, plăcere, fericire ne permite să înţelegem un secret fundamental al amorului cu continenţă, în care fiinţele umane trăiesc starea de orgasm (în care bărbatul nu ejaculează, iar femeia nu se descarcă). În urma fuziunii amoroase cu transfigurare şi continenţă, energia bucuriei care rezultă astfel este foarte mare. În cadrul jocurilor amoroase cu continenţă şi transfigurare, mai ales atunci când cei doi iubiţi simt cum energia bucuriei se amplifică în fiinţa lor, ei au tendinţa să-şi împărtăşească această stare.

În cazul cuplurilor amoroase care practică amorul cu transfigurare şi continenţă, energia bucuriei se amplifică extraordinar de mult. În cazul unor asemenea cupluri este uneori suficient un simplu compliment sau adresarea unor cuvinte tandre pentru a declanşa în fiinţa iubită o copleşitoare stare de bucurie. Yoghinii care practică perfect continenţa amoroasă dispun astfel de o energie gigantică uriaşă şi îi pot ajuta cu uşurinţă pe ceilalţi oameni prin simpla manifestare a intenţiei lor. În felul acesta, ei pot genera cu uşurinţă efecte benefice uluitoare în ambianţa exterioară. Femeile care îşi trezesc foarte bine starea de SHAKTI devin cu uşurinţă capabile de astfel de realizări extraordinare, care implică utilizarea acestor energii subtile care există în aura lor foarte mare. Aceleaşi fenomene se produc şi atunci când bărbatul îşi trezeşte foarte bine starea de VIRA.
În lumina acestor revelaţii, sfatul pe care vi-l oferim este acesta: bucuraţi-vă intens, profund şi cât mai des posibil. Cuplurile care fuzionează amoros cu transfigurare şi continenţă trebuie să se bucure cât mai mult, atât atunci când fac dragoste, cât şi după aceea. Aceste cupluri trebuie însă să fie conştiente că întotdeauna bucuria nu este un scop în sine, ci doar un mijloc. Ştiind aceasta trebuie să nu pierdem niciodată din vedere că bucuria atrage bucurie şi, cu cât ne bucurăm mai mult, acest sentiment viu de plăcere necondiţionată va reprezenta preludiul fericirii.

Ţelul ocult al tuturor sărbătorilor religioase, cum ar fi în cazul creştinismului Crăciunul şi Paştele, este aducerea fiinţelor umane într-o inefabilă şi profundă stare de rezonanţă cu energiile bucuriei, care atunci reprezintă preludiul fericirii spirituale ce se revarsă în universul nostru lăuntric cu ocazia acelor sărbători.
Jocurile amoroase cu transfigurare şi continenţă permit celor doi iubiţi să dezvolte ei înşişi în fiinţa lor energii subtile uriaşe care apoi atrag fulgerător, prin declanşarea unor procese specifice de rezonanţă, energiile bucuriei şi ale fericirii în universul lor lăuntric.

Fragment din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE (capitolul 14)

sursa:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6137

Alea iacta est !

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Pentru a desăvârşi armonia într-un cuplu care realizează continenţa amoroasă, este foarte important să reflectăm adânc şi cât mai detaşat asupra trecutului nostru amoros, conştientizând apoi, prin comparaţie cu prezentul minunat, avantajele uriaşe pe care le remarcăm. Prin această analiză lucidă, vom ajunge să ne eliberăm gradat de toate lanţurile familiale aberante şi închistatoare, care ne-au limitat sub forma prejudecăţilor prosteşti în trecutul nostru amoros, şi vom putea să devenim din ce în ce mai conştienţi de comportamentele noastre amoroase, reuşind să stăpânim astfel mecanismele interioare de protecţie psihomentală şi de idealizare, pentru a instaura cât mai repede, împreună cu fiinţa iubită, o comuniune veritabilă, resimţită empatic pe toate planurile. Aceasta ne va ajuta totodată să înţelegem, împreună cu iubitul sau iubita, diferenţele predominante (specificităţile masculine şi feminine caracteristice fiecăruia). Deschiderea permanentă şi deplină faţă de Toleranţă, Transfigurarea fiinţei iubite, Comuniunea cu energiile subtile benefice din Macrocosmos, Revelarea Dimensiunii Sacre a Iubirii, Dragostea sublimă şi Necondiţionată, iată primele roade ale acestei opere profund spirituale, care face să se instaleze o stare de fericire copleşitoare.

Marea majoritate dintre noi suntem prizonieri în noi înşine şi tocmai de aceea ne apare ca fiind stranie şi plină de mistere lumea celuilalt. În mod obişnuit, fiecare fiinţă umană are, datorită specificităţilor sale vibratile (care fac să apară rezonanţe diferite), o viziune total subiectivă şi individuală asupra realităţii. Tocmai de aceea yoghinii afirmă că frumuseţea, ca şi urâţenia, se află în ochii privitorului. Adeseori noi trăim înconjuraţi şi „întemniţaţi” mai mereu de un zid alcătuit din ansamblul experienţelor trecutului nostru, educaţia primită, „programarea” inoculată prin influenţa ambianţei familiei, cât şi de „pecetea” sufletului neamului şi a istoriei ţării în care trăim, culoarea pielii, clasa socială căreia îi aparţinem şi, mai ales, din apartenenţa noastră la un sex sau celălalt. Astfel, de fiecare dată când privim o anumită fiinţă umană sau un eveniment, toate aceste condiţionări (cel mai adesea nebănuite) sunt simultan prezente şi ne împiedică, datorită acestor „filtre”, să vedem clar şi obiectiv realitatea acestui eveniment sau a acelei fiinţe. Datorită acestui proces fulgerător, noi rămânem mai mereu „prizonieri” în iluzie! Prin urmare, atâta timp cât încă nu am atins starea de înţelepciune eliberatoare, noi trăim fiecare închişi în propria „carapace” mai subţire sau mai groasă. Zidul iluziei în care ne aflăm „întemniţaţi” ne marchează cel mai adesea realitatea obiectivă. Tocmai de aceea, pentru a putea cu adevărat să intrăm într-un contact empatic profund cu ceilalţi, trebuie să urmărim ferm să disipăm în întregime această iluzie închistatoare.

Astfel, datorită îmbunătăţirii constante a stării noastre de rezonanţă empatică cu ceilalţi, vom putea ajunge să intrăm fulgerător în „carapacea” celuilalt, pentru a-i percepe astfel, graţie acestei inefabile „consonanţe”, propria sa lume interioară predominantă, percepţia sa subiectivă asupra realităţii, condiţionarea sa astrală datorată zodiei în care s-a născut şi ascendentului pe care îl are. Datorită acestei inefabile EMPATII care, în fazele de măiestrie poate să fie extraordinar de profundă şi complexă, vom putea mult mai bine să comunicăm cu ceilalţi, reuşind totdeauna să găsim cuvintele potrivite pentru a-i influenţa în sens benefic fără a-i răni. Abia atunci vom putea simţi cu adevărat cum şi cât de mult suntem iubiţi şi ne vom putea îndrepta plini de dragoste către ceilalţi, fuzionând plenar empatic cu ei, atunci când acceptăm să ne deschidem amoros propria noastră lume lăuntrică faţă de universul fascinant al unei anumite fiinţe umane pentru care simţim dragoste. Pentru a reuşi să ne deschidem cât mai bine faţă de iubire, fiecare dintre noi trebuie să se elibereze cât mai repede şi pe deplin de toate aceste lanţuri închistatoare, realizând că numai astfel ne putem în sfârşit cunoaşte şi îmbogăţi cu adevărat, prin fuziunea amoroasă cu o fiinţă umană. Tocmai de aceea este atât de important să învăţăm să-i privim, mai ales pe cei pe care îi iubim, fără idei preconcepute, fără clişee şi, mai ales, fără să le cerem (prin impunere despotică) să corespundă imaginii FANTASMAGORICE pe care ne-am format-o noi despre ei. Iar aceasta ne poate învăţa cel mai bine relaţia de cuplu iubit-iubită!

Capcana idealizării fantasmagorice

Trăind mai mult timp în doi (în cuplu), ne lovim destul de repede de diferenţele dintre punctele noastre de vedere. La începutul oricărei relaţii de dragoste, fiecare îl idealizează şi îl transfigurează cât poate de mult pe celălalt, structurând cel mai adesea, prin proiecţie psihomentală fantasmagorică, un fel de „sosie” iluzorie a celuilalt, care nu corespunde deloc cu originalul obiectiv. În loc să se stabilească un schimb empatic plenar, o comunicare profundă reciproc angrenată în toate straturile fiinţei, sentimentul amoros (al unuia dintre cei doi sau chiar al amândurora) se bazează, în mod obişnuit, pe aşa numita „dragoste la prima vedere”, pe violenţa pasiunii care ne subjugă şi ne orbeşte. Fără să cunoaştem aproape deloc intuitiv şi empatic fiinţa din faţa noastră, noi proiectăm cel mai adesea fantasmagoric asupra ei toate aspiraţiile amoroase şi dorinţele noastre. Ea devine astfel, datorită acestei transfigurări preponderent fantasmagorice, cea mai frumoasă, cea mai feminină, cea mai continentă, cea mai virilă, cea mai inteligentă, cea mai tandră, într-un cuvânt, cea mai extraordinară fiinţă! În realitate însă, obiectiv vorbind, de cele mai multe ori noi nu vedem aproape deloc fiinţa iubită aşa cum în mod obiectiv ea este, ci doar imaginea fantasmagoric reflectată a fiinţei umane pe care „ideal” vorbind ne-ar place s-o întâlnim şi de care dorim să fim iubiţi. Acest tip curent de dragoste, predominant pasională, ne va arunca atunci într-o iluzie care, în mod inevitabil, ne va conduce mai devreme sau mai târziu la dezamăgire.

Un asemenea început fantasmagoric pentru un drum lung de străbătut împreună, care este viaţa în doi, nu a fost şi nu este niciodată de bun augur! Dimpotrivă, un asemenea început este un cerc penibil şi periculos, în care egoul se poate chiar amplifica foarte mult, mai ales în situaţiile în care ştii că eşti iubit de cineva cu totul excepţional (nu întâmplător, referitor la acest tip inferior de iubire, mulţi oameni de spirit au afirmat că el este o formă de „egoism în doi”). Chiar noi înşine ne umflăm în pene şi devenim atunci, în proprii noştri ochi, un personaj cu totul ieşit din comun, mai ales pentru că am putut să trezim intensa iubire a acelei fiinţe de excepţie! În această situaţie, iluzia este totală, pentru că noi nu avem decât egoul propriu drept bază de transfigurare, iar trezirea la realitate riscă să fie dureroasă. Aspectul divin pe care am putea să-l intuim sau să-l revelăm atunci în noi prin celălalt dispare şi este înlocuit cu nişte aspecte egotice.

În societatea noastră actuală, starea de iubire este prezentată adeseori în mass-media ca fiind sinonimă doar cu fericirea. Cel mai adesea, se uită că iubirea se consolidează prin comuniunea amoros-polară perfectă realizată în sferele vitală, mentală, spirituală şi sufletească, iar în cazul yoghinilor avansaţi, prin respectul şi transfigurarea constantă proiectată asupra celuilalt şi, de asemenea, prin acceptarea companiei sale, pe fundalul unei stări de iubire nesfârşită datorată continenţei sexuale perfecte (realizată în cuplu) şi a sublimării armonioase a energiilor uriaşe rezultante.

Cuplul perfect continent, care s-a angrenat să practice YOGA, descoperă, graţie iubirii infinite, ce minunată şcoală a vieţii este dragostea şi astfel el descoperă mult mai repede şi plenar valorile sublime, autentice care îl vor deschide, permiţându-i să acceadă la IUBIREA DIVINĂ NECONDIŢIONATĂ, pe care, în stare potenţială, o avem cu toţii în noi, fiind prezentă într-o stare mai mult sau mai puţin latentă, în funcţie de nivelul nostru individual de evoluţie spirituală.

O dată ce starea noastră de iluzie este pe deplin spulberată, rămâne numai să acceptăm să vedem cât mai lucid şi obiectiv realitatea şi să „înfruntăm” cu discernământ propria noastră imagine în oglindă, pe care acum ne-o reflectă fiinţa iubită. Înainte de a ne grăbi să-i reproşăm fiinţei iubite că, de fapt, ea nu este aşa cum în mod fantasmagoric am crezut noi, trebuie mai întâi să ne dezvoltăm suficient de mult toleranţa, dragostea, puterea de transfigurare obiectivă şi respectul profund pentru ea. Tot ceea ce adeseori ne exasperează la iubita sau iubitul nostru nu este decât reflexia unuia dintre propriile noastre defecte. Trăind mai mult timp zi de zi împreună, celălalt ne va indica, adeseori inconştient, dar totuşi foarte precis pentru noi, întocmai ca o oglindă, toate temerile noastre anterioare sau actuale. Datorită acestui aspect, ne vom da până la urmă seama că tocmai de ceea ce ne este cel mai frică nu vom scăpa.

Schemele amoroase ale părinţilor care ne condiţionează

În cazul unui cuplu de yoghini care sunt amândoi continenţi sexuali, o dată ce a fost refuzată acea idealizare fantasmagorică şi superficială (care predomină în general), mai rămâne încă un aspect de realizat înainte de a putea fundamenta o adevărată relaţie de cuplu profundă, fericită şi durabilă. Cu toţii, înainte de a practica YOGA, am avut o anumită copilărie care, mai mult sau mai puţin, prin intermediul ambianţei familiale s-a imprimat, adeseori foarte profund, în fiinţa noastră. În faţa bebeluşului – şi mai apoi a copilului – care fiecare dintre noi am fost atunci, trăia cuplul arhetipal al părinţilor noştri. Vreme îndelungată, pentru noi acest cuplu a fost singura noastră referinţă, singura noastră normă. Tocmai de aceea el va rămâne pentru noi cuplul primordial sau, altfel spus, va fi cuplul lui Adam şi Eva, reprezentând cuplul nostru parental, care este prezent în subconştientul fiinţei noastre.

Viaţa părinţilor noştri ne-a marcat atunci insidios şi ne-a influenţat în bine sau în rău foarte puternic; ori, atâta timp cât noi nu ne vom da seama, lucid şi detaşat, de impactul lor negativ asupra vieţii noastre amoroase, trecute şi prezente, nu ne vom putea desprinde de acele condiţionări nefaste pentru a fi cu adevărat liberi să iubim intens, plenar şi armonios, aşa cum în realitate ne-am dori, pentru a fi fericiţi.

Copilul receptiv care eram fiecare cândva, şi-a cristalizat singur, fără ca măcar să ştie, concluziile sale de bază referitoare la dragoste, privindu-şi curios părinţii, trăind cu ei împreună multe situaţii semnificative legate de viaţa lor de cuplu sau auzindu-i cum vorbesc despre dragoste.

Chiar şi un copil singur, părăsit, fără unul dintre părinţi sau fără amândoi, îşi cristalizează în cele din urmă propria sa filosofie care va înlocui sau va reprezenta pentru el mai mult sau mai puţin trunchiat povestea de dragoste a părinţilor săi. În urma acestor acumulări de informaţii şi stocări de evenimente exterioare, semnificative din acest punct de vedere, el va decide în forul său interior că, de exemplu, bărbaţii părăsesc femeile sau că femeile îşi abandonează copilul, că soţul trebuie să-şi domine totdeauna soţia sau că soţia trebuie în mod insidios să-şi domine soţul.

Existenţa şi experienţa sa de atunci va fi astfel deja puternic influenţată de exemplul propriului său cuplu parental. El va ajunge, de exemplu, să resimtă o mare şi constantă teamă faţă de căsătorie sau va fi înclinat să nutrească o stranie frică de abandon (mai ales dacă el însuşi a fost în copilărie abandonat de către unul dintre părinţi sau de către ambii). În toate aceste situaţii traumatizante, el va fi condiţionat de tot ceea ce a văzut, simţit sau intuit în cuplul părinţilor săi şi mai mult decât atât, el va fi profund modelat, chiar şi de tot ceea ce şi-a imaginat sau a interpretat singur (în bine sau în rău), în calitate de martor bebeluş al vieţii tatălui şi mamei sale. Cunoscând toate aceste aspecte (nebănuite de ceilalţi oameni), tocmai de aceea este urgent necesar să ne reîntoarcem atenţi, lucizi şi detaşaţi la starea şi timpul copilaşului care am fost fiecare atunci când îşi privea curios şi inocent părinţii şi să ne reamintim, pentru a conştientiza, programările ce s-au cristalizat gradat în noi, în cursul interferenţelor cu cuplul parental arhetipal. Printr-o asemenea conştientizare obiectivă, putem realiza că toate temerile şi reticenţele noastre, toate închistările şi suspiciunile, imensa noastră nevoie de iubire, aspiraţia de a dărui necontenit dragoste, dorinţa de a fi mai mereu încurajat, recunoscut, fericit, împăcat, toate acestea şi multe altele vin adeseori nebănuite de la copilul care am fost fiecare. Lui i-a fost atunci teamă, a devenit neîncrezător, n-a vrut să fie respins sau abandonat, ori şi-a văzut tatăl abandonat de soţia sa sau mama abandonată de soţul ei. De asemenea, este foarte important să regăsim şi să delimităm cum se reflectă chiar şi acum în noi atitudinea de atunci a părinţilor noştri unul faţă de celălalt. Dacă noi înşine ne arătăm nedrepţi, cruzi, violenţi, ironici, geloşi, dispreţuitori, ţâfnoşi, egoişti, autoritari, este foarte probabil că unul dintre părinţii noştri acţiona adeseori astfel în relaţia sa de cuplu.

Toate acestea decurg, de asemenea, şi din faptul că, cel mai adesea, ne lipseşte complet ori nu angrenăm imaginaţia creatoare în viaţa amoroasă de cuplu. În asemenea situaţii, mereu perpetuate, noi alegem inconştient repetarea obsesivă a schemei parentale (programate când eram copil), fără s-o analizăm absolut deloc şi mai ales, fără să ne punem deloc întrebarea: „Oare eu cu adevărat doresc să trăiesc acelaşi tip de relaţie amoroasă, nefericită şi închistată ce exista pe când eram copil între părinţii mei?”

Această imaginaţie puternică, benefică, stăpânită, creatoare, înseamnă de fapt să crezi mereu, ferm şi plenar, în tine însuţi şi în puterea subtilă, benefică pe care o captezi din MACROCOSMOS prin REZONANŢĂ şi cu ajutorul căreia poţi gradat să-ţi controlezi destinul, alegându-ţi astfel singur modul de viaţă cel mai armonios şi dătător de fericire. Imaginaţia pozitivă creatoare înseamnă să ai totdeauna o cât mai mare încredere în tine şi în aspectele sublime latente, care trebuie să fie trezite şi dinamizate la maximum şi să oglindeşti în propriul tău univers lăuntric, infinit îmbogăţit prin iubirea cu continenţă, realitatea obiectivă a manifestării lui Dumnezeu.

Puterea imaginaţiei creatoare

Ce este pentru fiecare dintre noi imaginaţia creatoare? Ea reprezintă, deşi nebănuită, principalul nostru aspect subtil „motor”, iar mentalul coordonat de inteligenţă este instrumentul de comandă al acestei forţe uriaşe. Imaginaţia creatoare este de fapt capacitatea noastră de a vizualiza la comandă, cât mai clar, ore în şir, imagini, idei şi aspecte care ne pun în rezonanţă cu anumite energii subtile din MACROCOSMOS şi de a anticipa evenimentele, prin proiecţie mentală fermă şi benefică. Imaginaţia creatoare ne transformă gradat în fiinţe umane benefic gânditoare, deschise, gata mereu să iubească şi să evolueze. Ea ne trezeşte şi ne amplifică măiestria amoroasă şi ne diversifică puterea de a crea, oferindu-ne posibilitatea de a evada fulgerător din realitatea individuală, prin intermediul vizualizării mentale dirijate. Energia subtilă a imaginaţiei creatoare ne dinamizează capacitatea de a concepe uimitoare teorii ştiinţifice sau de a revela simbolismul ascuns inerent realităţii şi ideile forţă ale lui DUMNEZEU.

Graţie imaginaţiei creatoare perfect controlate noi elaborăm descoperiri geniale şi concepem proiecte îndrăzneţe, pe care apoi, cu anticipaţie, le putem vizualiza CLAR. Fără imaginaţia creatoare, care facilitează REZONANŢA cu o mulţime de energii subtile, benefice, creatoare din MACROCOSMOS, oamenii ar trăi ghidaţi numai de dorinţele şi impulsurile primare. Întotdeauna noi începem prin a ne imagina, în mod creator şi benefic, o anumită transformare; apoi, dinamizaţi lăuntric de energiile subtile din MACROCOSOMOS, cu care intrăm în REZONANŢĂ, urmărim să o realizăm cu ajutorul capacităţii noastre de gândire şi a inteligenţei, după care, la un moment dat, în cazul succesului, constatăm că totul se transformă aşa cum noi ne-am imaginat anterior. Imaginaţia creatoare benefică devine o putere realizatoare uriaşă, mai ales în cazul celor perfect continenţi sexual şi ne permite să creăm cu cea mai mare uşurinţă imagini profund dinamice şi idei geniale noi. Fără imaginaţia creatoare, care este amplificată extraordinar de mult în cazul continenţei sexuale perfecte realizată în cuplu, ne-am fixa definitiv în prejudecăţi, inerţie, obişnuinţe nocive, intoleranţă, gelozie, răutate, rasism şi ne-am complace în anumite atitudini rigide, dogmatice şi sectare, care perpetuează neselectiv şi fără înţelepciune tradiţiile trecutului, refuzând evoluţia şi adaptarea armonioasă.

Imaginaţia creatoare benefică, dublată de angrenarea continenţei sexuale perfecte în cuplu şi însoţită de sublimarea armonioasă a energiilor rezultante, ne vor ajuta să transcendem gradat toate programările nefaste instalate în fiinţa noastră în perioada copilăriei. Prin intermediul imaginaţiei creatoare benefice, dublată de angrenarea unei perfecte continenţe sexuale în cuplu, vom descoperi cu mult îmbogăţită adevărata stare de fericire oceanică şi vom sesiza cum creşte în noi dorinţa de a oferi, celor care merită, o iubire infinită, intuind totodată modul cel mai adecvat de a realiza aceasta. Graţie acestui salt ce este posibil să fie făcut cu uşurinţă prin continenţa sexuală perfectă realizată în cuplu, ne vom elibera de toate temerile de a iubi sau de a ne lăsa iubiţi. Vom putea astfel crede din nou, cu toată tăria, în întâlnirile amoroase predestinate şi în cazurile de reuşită amoroasă şi fericire perfectă. Vom tinde atunci spontani şi plini de dragoste, către libertatea divină şi vom întrona independenţa plină de inteligenţă şi bun simţ în gândire şi vom sfărâma pentru totdeauna PREJUDECĂŢILE. Vom putea atunci să repunem sub semnul întrebării, datorită conştiinţei noastre pure şi mult lărgite (expansionate graţie energiei sexuale sublimate armonios), tot ceea ce am acceptat orbeşte sau am preluat neselectiv, ori am învăţat mai înainte. Această energie mentală uriaşă, pe care ne-o pune cu uşurinţă la dispoziţie continenţa sexuală în cuplu, ne ajută să reflectăm rapid şi profund asupra a tot ceea ce consideram adeseori, cu o vană mândrie, că am învăţat şi, totodată, ne ajută să ne focalizăm atent şi lucid asupra a tot ceea ce ni s-a impus să credem în decursul timpului.

Graţie forţei mentale gigantice ce apare prin sublimarea în sferele superioare ale fiinţei a energiei amoroase, noi putem acum să alegem şi să stabilim noi concepţii pline de înţelepciune şi credinţe (REZONANŢE) mult mai largi şi mai cuprinzătoare despre fericirea şi reuşita amoroasă în cazul cuplului ce stăpâneşte perfect continenţa sexuală.

Să urmărim acum să luăm în considerare cuplul nostru arhetipal (parental) şi să-l analizăm lucid şi detaşat, conştientizând tot ceea ce a rămas în noi de atunci, având doar grijă să nu-l idealizăm, dar nici să-l respingem plini de oroare (fiindcă aceasta va genera în cazul unei asemenea stări o nouă TRAUMĂ). Prin urmare, nu trebuie decât să-l privim pur şi simplu detaşaţi şi obiectivi, urmărind totodată să descoperim ce anume din acest cuplu ne-a influenţat şi încă ne influenţează în comportamentul nostru amoros-intim.

Trebuie deci să ne dăm seama ce anume ne-a speriat şi, mai ales, ce anume am integrat noi total din el, parte care a rămas definitiv în noi ca o „normă”. De asemenea, noi trebuie să conştientizăm că avem întotdeauna în interiorul nostru acel copil care reacţionează prompt şi foarte impulsiv atunci când se simte lezat suficient de mult în convingeri şi prejudecăţi. Acest copil straniu din noi este adeseori acela care, în mod iraţional, vrea să fugă atunci când se cristalizează relaţia noastră de iubire. Tot el este acela care, făţiş sau nu, sabotează o relaţie amoroasă, ori se agaţă cu o ciudată disperare de fiinţa umană care constant îl respinge şi tot el este acela care, paradoxal, ne face să nu o vedem pe acea fiinţă umană plină de dragoste şi minunată, care ne-ar putea oferi fericirea. Nouă înşine ne revine acum misiunea de a găsi şi elimina definitiv adevăratele motive ale eşecurilor noastre amoroase, pentru a ne elibera de iluzii şi pentru a trăi, în sfârşit, plenar conştient, relaţia fericită de cuplu în cadrul fuziunii amoroase în care continenţa sexuală este perfect realizată. Relaţia amoroasă în care continenţa sexuală este perfect realizată ne ajută să pătrundem uşor şi profund în miezul problemei. Concomitent, ea ne permite să rezolvăm în scurt timp, chiar în această viaţă, tot ceea ce era sau este deranjant şi perturbator în relaţiile noastre cu fiinţele umane de sex opus.

Într-o relaţie dizarmonioasă de cuplu, defectul nostru major, care întreţine şi alimentează problemele acelei legături, se exacerbează gradat. Într-o asemenea relaţie, vrând-nevrând, te descoperi cel mai mult, iar celălalt, care este armonios şi lucid, te vede cum reacţionezi în stări emoţionale negative intense. El ajunge astfel să-ţi cunoască toate slăbiciunile şi devine progresiv conştient de forţele sublime sau de suferinţele tale ascunse; de asemenea, el poate să vibreze la unison cu visurile tale neîmplinite. Este foarte uşor SĂ PARI fericit, destins, fără probleme, cu nişte prieteni buni la o petrecere, ori cu colegii de muncă, sau cu nişte cunoştinţe într-un week-end. În cazul cuplului unor yoghini continenţi, relaţia amoroasă devine din ce în ce mai profundă şi plenară, astfel încât unele fiinţe umane ajung gradat să-şi cunoască mai bine iubita (iubitul) decât pe ei înşişi. Dacă ţie singur îţi este oarecum mai dificil să reflectezi asupra ta însăţi, celălalt, graţie ENERGIILOR SALE COMPLEMENTARE polar opuse, este mai mereu acut prezent pentru a trezi în tine emoţii, stări, sensibilităţi şi trăiri complexe pe care tu le resimţi EMPATIC şi TELEPATIC datorită continenţei sexuale perfect realizate. În cadrul unei relaţii amoroase, cel care are mai mereu tendinţa de a domina, de a poseda, o persoană căreia îi este greu să se afirme ori căreia îi este permanent teamă să-şi asume responsabilităţi, îşi va manifesta continuu aceste predominanţe, amplificate prin rezonanţă nefastă, în cadrul cuplului. În cazul relaţiilor dizarmonioase, cuplul va funcţiona preponderent după o schemă precisă, cum ar fi aceea a bărbatului-tată dominator şi a femeii-copil, timidă şi influenţabilă. În alte cazuri vor interacţiona femeia protectoare şi foarte geloasă cu bărbatul inconstant sau infidel ori femeia-mamă şi bărbatul-etern adolescent etc.

Atâta timp cât cei doi iubiţi nu-şi vor analiza detaşat şi în profunzime schemele comportamentale amoroase ei nu-şi vor putea conştientiza lucid şi creator defectul sau defectele majore şi vor continua astfel să trăiască scufundaţi în iluzia că sunt un cuplu perfect, fără probleme. Ei riscă mai ales atunci să se confrunte fulgerător, într-o zi, cu o ruptură aparent bizară sau, în alte cazuri, au tendinţa să atribuie iubitei sau iubitului întreaga responsabilitate pentru un eventual eşec amoros şi conjugal.

O relaţie profundă de dragoste se trăieşte totdeauna în doi şi tocmai de aceea responsabilitatea fericirii şi a armoniei depline revine amândurora!
Ce-mi spune cuplul în care mă aflu eu despre mine însumi? Dacă mai mereu avem tendinţa de a ne impune despotic punctul de vedere, dacă îl împiedicăm pe celălalt să se exprime, dacă îi refuzăm fiinţei iubite dreptul elementar de a vedea lumea dintr-un alt punct de vedere decât acela al nostru, efortul principal în relaţia noastră de cuplu va trebui să fie urgent orientat în direcţia respectului plin de afecţiune faţă de celălalt. Vom căuta cât mai des să EMPATIZĂM cu el, urmărind să-l înţelegem, pentru a învăţa cât mai mult din ceea ce se produce benefic în noi; pentru aceasta este necesar să-l lăsăm să fie el însuşi, mai ales în dragoste şi să se exprime plenar şi liber. Acţionând astfel îl vom lăsa pe celălalt să-şi aleagă singur modul de viaţă, fără a-i impune o direcţie particulară, dar cu toate acestea îl vom putea transforma gradat în sens benefic, prin puterea exemplului personal. Aceasta implică, fără îndoială, ca forţa noastră interioară să fie ceva mai mare în respectiva direcţie, fiindcă este bine cunoscut faptul că, dacă vrei să-i transformi şi să-i revoluţionezi pe ceilalţi, trebuie ca mai întâi să te transformi şi să te revoluţionezi pe tine însuţi. Dacă, dimpotrivă, suntem o persoană nehotărâtă, fragilă, lipsită de iniţiativă, care preferă în mod constant ca ceilalţi să hotărască asupra opţiunilor şi a responsabilităţilor sale, va trebui să luptăm cu tenacitate cu noi înşine şi să reuşim să ne transformăm radical din acest punct de vedere, amplificând în noi suficient de mult spiritul de iniţiativă, înainte de a ne angrena într-o relaţie amoroasă de tip copil-părinte (în care copilul suntem noi) cu fiinţa iubită cu care ne vom uni viaţa. În cazul în care, fără să ne transformăm radical, ne lăsăm totuşi angrenaţi într-o asemenea relaţie (copil-părinte), mai devreme sau mai târziu vom ajunge să ne plângem că suntem dominaţi, însă vom putea conştientiza, dacă vom reuşi să ne privim cu detaşare şi sinceritate, că de fapt, în mod inconştient, noi înşine îi dăm celuilalt tot concursul şi toate motivele pentru ca el permanent să ne domine. Ca yoghini într-un cuplu continent, este bine să ştim că cea mai bună relaţie amoroasă este aceea în care bărbatul este privit ca fiind SHIVA, iar femeia este privită ca fiind SHAKTI. Într-o asemenea relaţie (de tip SHIVA-SHAKTI) noi suntem alături de el (ea) pentru a învăţa să ne afirmăm cu tot ceea ce este mai bun, minunat şi divin în noi, iar el (ea) este alături de noi pentru a învăţa să ne respecte pentru aspectele sublime pe care le transfigurează (şi care în mod obiectiv există în noi) şi, atunci când este cazul, să ne sfătuiască plin de afecţiune, impunând prin autoritatea sa, fără să ne domine despotic.

Există desigur multe alte scheme comportamentale cu care se confruntă, adeseori inconştient, majoritatea cuplurilor. Pentru a conştientiza lucid şi detaşat schema comportamentală dominantă a relaţiei noastre amoroase, fiecare dintre cei doi trebuie să analizeze profund modul în care funcţionează cuplul său. Unul dintre cele mai bune mijloace de a privi din exterior, în mod detaşat, relaţia de cuplu şi mai ales conflictele care apar şi adeseori riscă, în decursul timpului, să antreneze dizarmonii în sfera încrederii şi comunicării depline între cei doi iubiţi, este să conştientizăm lucizi evenimentele cotidiene negative, detaşându-ne astfel de emoţiile rele resimţite, analizând profund şi obiectiv motivele acestor conflicte.

sursa:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6088

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Un exerciţiu YOGA care asigură detaşarea faţă de evenimentele cotidiene negative

Pentru a deveni din ce în ce mai conştienţi şi obiectivi în ceea ce priveşte schemele noastre comportamentale, recomandăm un exerciţiu YOGA simplu, care poate fi practicat seara, chiar înainte de a adormi:
1) Mai întâi, cu ochii închişi, într-o stare de semireverie, lăsăm să se deruleze pe ecranul minţii filmul tuturor evenimentelor zilei care tocmai a trecut. Cu această ocazie ne vom aminti cât mai clar toate momentele importante şi, odată cu acestea, dificultăţile sau problemele relaţiei noastre, pe care le-am întâmpinat, cu fiinţa iubită de noi.
2) Ne imaginăm apoi, cât mai clar posibil, ca fiind proiectat(ă) deasupra cuplului şi îl contemplăm lucid(ă) şi cât mai detaşat(ă), de undeva de sus.
* Conştientizăm astfel că ne detaşăm complet de scena respectivă.
* Căutăm prin evocare şi reamintire să simţim EMPATIC şi să înţelegem cât mai bine tot ceea ce a resimţit celălalt în timpul conflictului; urmărim totodată să remarcăm dacă el sau ea nu a reacţionat cumva emoţional la o anumită situaţie, care îl (o) raporta la o stare traumatizantă şi dureroasă ce provine din trecutul sau prezentul său.
* Ne vom întreba apoi cu toată detaşarea şi obiectivitatea dacă el (ea) a avut într-adevăr motiv real pentru a reacţiona astfel şi, dacă prin tot ceea ce ştim noi OBIECTIV despre el (ea), despre caracterul, sensibilitatea şi viziunea sa specifică asupra realităţii şi a lumii (viziune evident diferită de a noastră) el (ea) a reacţionat într-adevăr aşa cum ne-am fi aşteptat.
3) În continuare, imediat după aceasta, ne vom privi lucid şi detaşat pe noi înşine şi vom realiza cu obiectivitate în ce context a apărut acest eveniment. În urma acestei analize vom trage concluziile. Cum ne simţim acum în final: slăbiţi, agresaţi, indiferenţi, într-o stare de inferioritate sau de superioritate. În ce fel de emoţii ne-am lăsat antrenaţi atunci? Emoţiile negative au fost cele care ne-au dominat şi manevrat atunci sau, dimpotrivă, în acea situaţie evocată, noi am fost cei care am ajuns să le stăpânim şi să le canalizăm (sublimăm)?

Acest exerciţiu simplu ne permite să devenim gradat conştienţi de propriile noastre slăbiciuni sau defecte şi ne ajută totodată să ne stăpânim şi să devenim din ce în ce mai lucizi, de fiecare dată când emoţiile rele vor mai avea tendinţa să ne stăpânească. Prin exersarea consecventă a acestui exerciţiu, vom constata că atunci când apar noi situaţii similare vom putea să le depăşim, controlându-ne cu luciditate şi înţelepciune, fără a fi deloc afectaţi.

Această analiză eficientă este bine să fie făcută DE AMÂNDOI de fiecare dată când o problemă gravă apare în cadrul cuplului. Acest procedeu realizat corect ne va permite depăşirea rapidă şi completă a tensiunii respective şi totodată va deschide către fiinţa iubită puntea comunicării amoroase adevărate.

Conflicte petrecute în existenţele anterioare

Unele cupluri se alcătuiesc din nou în această viaţă (reîncarnare) pentru a compensa într-un anumit mod o anumită KARMA comună acumulată tot împreună în vieţile anterioare. Ele tocmai de aceea nu reuşesc deloc să se separe (ATÂTA TIMP CÂT NU VOR UZA FERM DE LIBERUL LOR ARBITRU) şi în asemenea cazuri mai mereu unul dintre cei doi îl va face pe celălalt să sufere, iar acesta va accepta şi se va complace în această situaţie fără să se răzvrătească. Este foarte important în asemenea situaţii ca problemele grave de cuplu să fie pe deplin rezolvate chiar în această viaţă, deoarece în caz contrar exact aceeaşi problemă va putea să apară din nou într-o viitoare încarnare.

În cazul cuplurilor de yoghini perfect continenţi care îşi sublimează în mod armonios energia rezultantă, arderea acestui gen de KARMĂ prin iubire transfiguratoare, este extraordinar de rapidă. Tocmai de aceea, în această direcţie este necesar să aplicăm perceptele acestei extraordinare şcoli a vieţii care este cuplul armonios. Ieşind în întâmpinarea celuilalt, cu nesfârşită dragoste, acceptându-l şi transfigurându-l intens şi constant întocmai aşa cum el este (NU FANTASMAGORIC!) şi ajutându-l plini de dăruire să se focalizeze către SINELE DIVIN (ATMAN) din el, să se elibereze din închisorile sale interioare, ne eliberăm simultan pe noi înşine de propriile noastre acumulări KARMA-ice negative. Dacă în anumite situaţii, în cadrul cuplului, unul dintre cei doi iubiţi nu urmează acelaşi drum spiritual şi datorită unor tendinţe demoniace ori satanice inconştiente îşi împiedică cu desăvârşire iubitul (iubita) să-şi urmeze mai departe evoluţia sa spirituală accelerată, cel obstrucţionat se va confrunta cu următoarea dilemă: trebuie oare să-şi părăsească iubitul (iubita) care nici măcar nu acceptă să realizeze gradat continenţa sexuală pentru a forma un alt cuplu infinit mai armonios continent sexual, dătător de fericire şi mai dinamic? Sau trebuie să se mulţumească doar să realizeze din când în când această extatică comuniune spirituală cu persoane exterioare, menţinând în acelaşi timp cuplul, în ciuda sacrificiilor pe care trebuie să le facă?

Adesea, un cuplu armonios se formează la o vârstă foarte tânără iar unul dintre cei doi este ostil sau nu urmăreşte deloc să realizeze aceeaşi evoluţie spirituală accelerată împreună cu celălalt. În asemenea situaţii unul dintre iubiţi nu-şi pune asemenea întrebări fundamentale despre viaţă, Dumnezeu, rostul său pe acest pământ, iubire, eliberare spirituală, ca şi celălalt. Într-un asemenea caz, fiinţa în cauză trebuie să analizeze lucid şi profund această situaţie şi trebuie URGENT să opteze ferm pentru a evita completa sa stagnare spirituală, urmându-şi mai departe drumul spiritual ales chiar cu preţul unei separări dureroase, dar bogate în învăţăminte - dacă ea este realizată în sensul respectului faţă de sine însuşi şi al iubirii faţă de Dumnezeu. Dacă ne simţim suficient de puternici lăuntric şi SUNTEM PE DEPLIN CONŞTIENŢI CĂ CEEA CE NU NE DISTRUGE NE FACE MAI PUTERNICI, putem opta să rămânem, în ciuda dificultăţilor, alături de fiinţa iubită urmărind constant să-i deschidem noi şi noi orizonturi spirituale şi perspective sublime datorită forţei noastre spirituale colosale şi vom urmări să-i accelerăm indirect evoluţia spirituală prin simpla noastră prezenţă radioasă şi benefic copleşitoare. Preţul plătit pentru aceasta poate părea greu, dar mai ales în situaţia în care suntem extraordinar de puternici mental şi spiritual, fiind înzestraţi cu o deosebită luciditate şi discernământ, NUMAI ATUNCI (altfel nu avem şanse să reuşim) această alegere se poate dovedi O PROBĂ TRECUTĂ CU BINE care va fi profund îmbogăţitoare în experienţe interioare.

În special pentru cei care cred apatici în modul fatalist, prostesc, că aceasta este KARMA lor de suferinţă şi mizerie pe care trebuie să o suporte, decizia fermă a rupturii le este mult mai dificilă şi le indică false sau serioase probleme de conştiinţă. Fiecare trebuie, mai ales atunci, să îşi urmeze „glasul inimii” care, sub forma propriei intuiţii sau altfel spus vocii interioare, îl va călăuzi. KARMA poate uneori să însemne chiar luarea unei decizii de încetare a unei legături amoroase care reţine sau încetineşte fiinţa umană din înaintarea rapidă pe calea spirituală urmată. Tot KARMA proprie poate să însemne alteori a-l ajuta cu o sinceritate deplină pe celălalt să devină cât mai repede conştient că iubirea transfiguratoare şi continenţa sexuală dezvăluie gradat în cuplu că există o viaţă spirituală. Într-o asemenea situaţie noi putem să fim pentru celălalt chiar şi sprijinul său de nădejde în această direcţie. Singura persoană care poate realiza această enigmă este aceea care, fiind suficient de puternică şi înţeleaptă, se confruntă cu problema şi o depăşeşte cu cea mai mare uşurinţă.

Dacă ea îşi urmează glasul intuiţiei şi alege, fiind plină de dăruire faţă de Divin şi fiind sinceră cu ea însăşi, atunci fie că ea va găsi destul de repede (GRAŢIE MENTALIZĂRII CREATOARE) pe altcineva cu care va putea forma un cuplu complementar mult mai armonios şi mai fericit dacă amândoi realizează continenţa sexuală, fie, datorită continenţei sexuale perfect realizate în cuplu, iubitul (iubita) se va armoniza treptat şi se va integra ca o parte POLAR NECESARĂ (în cadrul cuplului), pentru a putea primi de la fiinţa iubită cel mai frumos şi cel mai valoros cadou din lume: orientarea spirituală prin iubire transfiguratoare şi continenţă sexuală. Acest minunat dar îi va dezvălui tainele iubirii infinite prin care imposibilul devine cu uşurinţă posibil.

Cuplul yoghinilor perfect continenţi este un miniatural microcosmos fuzionat şi armonios polarizat, care reprezintă în mic Totul sau MACROCOSMOSUL. Relaţia noastră profund fericită şi armonioasă într-un cuplu perfect continent amoros, devine reflexul şi modelul relaţiilor amoroase pe care le stabilesc între ele toate fiinţele umane ce alcătuiesc UMANITATEA. Cristalizându-ne şi modelându-ne propriul nostru cuplu perfect continent, deschis, armonios şi fericit, participăm din plin şi eficient la structurarea unei lumi noi, ale cărei valori sunt iubirea, transfigurarea, fericirea, divinizarea, bucuria, pacea şi respectul faţă de celălalt. Noi contribuim astfel activ în cuplu la intrarea rapidă a întregii omeniri în cei „o mie de ani de pace” despre care se vorbeşte în Apocalipsă sau, altfel spus, impulsionăm cu putere trecerea într-o nouă epocă elevată şi profund spirituală, în care oamenii ÎI VOR IUBI CU ADEVĂRAT PE CEI APROPIAŢI LOR ÎNTOCMAI CA PE EI ÎNŞIŞI (noua SATYA YUGA despre care se vorbeşte adeseori în tradiţia orientală).

Fiinţa umană masculină (+) şi feminină (-), energia subtilă solară (+) şi energia lunară (-), YANG-ul (+) şi YIN-ul (-)

Dacă copilul şi, mai târziu adultul, se agaţă excesiv de mult de identitatea sa feminină sau masculină, el riscă totodată să se separe, cu toate consecinţele pe care aceasta le implică, de o importantă parte POLAR OPUSĂ, COMPLEMENTARĂ a fiinţei sale. De teama de a nu fi cumva diferit, de frica de a nu mai putea să aparţină unui anumit grup, presupunând că el îşi va pierde identitatea şi că va fi după aceea respins de către persoanele de acelaşi sex, el riscă să îşi refuleze permanent o mare parte din el însuşi. Se ştie în prezent, atât de către yoghini, cât şi de către majoritatea oamenilor de ştiinţă, că fiinţa noastră psihică este bisexuată. Conform tradiţiei secrete a înţelepciunii orientale, fiecare persoană are simultan în ea (în universul său lăuntric sau în MICROCOSMOS) atât energie lunară (THA(-)), cât şi energie solară (HA(+)); atât YIN (-), cât şi YANG (+); atât o parte feminină, cât şi una masculină. Dacă una dintre aceste două părţi ale aceluiaşi întreg devine prea puternică în comparaţie cu cealaltă, rezultă un dezechilibru energetic care, printre altele, va angrena gradat diverse maladii psihosomatice şi o stare generală proastă. Medicina şi psihologia occidentală au neglijat multă vreme ideea că fiinţa umană este în realitate bisexuată. Medicina clasică („ortodoxă”) nu ia în considerare cel mai adesea decât corpul fizic (care nu este decât materie şi reprezintă totodată un mijloc de reproducere a fiinţei fizice) şi uită aspectul vital, energetic şi mental care este impalpabil, imaterial şi mai ales SPIRITUL care nu are sex şi care este însăşi esenţa ultimă a fiinţei noastre. Nu este mai puţin adevărat faptul că societatea noastră predominant materialistă revine treptat la cunoştinţele tradiţionale pierdute sau uitate în timpul secolului XIX.

La ora actuală s-a redescoperit şi s-a confirmat cu ajutorul ştiinţei moderne teoria bisexualităţii primordiale.
Au apărut numeroase lucrări ce tratează problemele integrării preponderente a feminităţii sau masculinităţii, există de asemenea scrieri despre noţiunea de maternitate etc. Secolul XX a descoperit cu uimire paternitatea, delicateţea şi afectivitatea masculină, androginia, căsătoria din dragoste, convieţuirea armonioasă într-o relaţie de cuplu „neoficializat” şi libertatea sexuală.

Bărbatul îşi descoperă propriul YIN(-) şi, o dată cu acesta, delicateţea, nevoia de iubire (mai puţin de sex dacă nu este perfect continent) şi, mai mult, de tandreţe - aspiraţia de a fi din nou ca un copil inocent.

Femeia descoperă la rândul ei, o dată cu energia sau aspectul YANG(+), tendinţele către acţiune, creativitate, expresie, expansiune, iniţiativă, setea de învăţare şi cunoaştere, dorinţa de aventură, înclinaţia de a trăi plenar şi liber şi în exteriorul căminului şi de asemenea nevoia ei de putere, ca şi violenţa altădată negată, împreună cu independenţa.

Unele femei au ajuns chiar să-şi trezească şi să-şi dezvolte un YANG(+) excesiv de puternic, refulându-şi în acelaşi timp şi înăbuşindu-şi YIN-ul(-) şi feminitatea. Altele au ajuns să confunde virilitatea cu libertatea. Dacă eşti femeie, este foarte important să-ţi trezeşti şi să-ţi eliberezi în mod armonios aspectul YANG(+). Această energie activă şi complementară în fiinţa noastră permite luarea unor decizii ferme, accederea la o reuşită socială, însă nu trebuie pentru aceasta (ca femeie) să-ţi înfrânezi sau să-ţi reprimi energia complementară feminină. Aspectul YIN(-) corespunde intuiţiei, dar şi creativităţii, corespunde de asemenea oricărui aspect, stare sau fenomen care survine din profunzimile psihicului nostru, din gestaţia subconştientului nostru, din meditaţiile şi reveriile pe care le realizăm. Femeia ignorantă care se rupe aproape total de aspectul său YIN(-), este la fel de dezechilibrată ca şi bărbatul rupt aproape total de aspectul său YANG(+) şi care se închide (se închistează) prosteşte într-o pasivitate şi o stare de indecizie şi oscilaţie aproape patologică.

Bărbaţii care vor să-şi asume plenar şi armonios personalitatea lor complementară YIN(-) şi femeile care doresc să-şi trăiască în profunzime aspectul lor complementar YANG(+), trebuie să-şi urmărească atent şi lucid echilibrul şi polarizarea acestor două energii fundamentale, complementare ale fiinţei lor şi fiecare dintre cei doi va întâlni astfel o fiinţă umană potrivită şi de sex opus cu care va putea realiza o viaţă de cuplu creatoare, armonioasă, plină de dragoste şi infinit mai fericită, dacă vor transmuta integral potenţialul sexual în energie, prin continenţă amoroasă.

Pentru aceasta, printre altele, nu trebuie decât să ne eliberăm complet de temeri, pentru a nu mai provoca în celălalt reacţii de suspiciune sau de închistare. Pentru aceasta este de ajuns să avem o încredere deplină în noi înşine, să iubim foarte mult şi să avem de asemenea încredere în celălalt, pentru care simţim dragoste.

Atunci când întâlnim o anumită fiinţă umană minunată de care ne îndrăgostim profund şi cu care aspirăm să fim fericiţi, este mult mai important, cel mai adesea, să căutăm să comunicăm cu ea psihic şi mental, empatic adresându-ne mai mult eului său divin profund (ATMAN) decât doar persoanei sexuate. Procedând astfel nu vom mai „regla conturile” cu tatăl nostru şi cu toţi bărbaţii care ne-au părăsit, decepţionat, violat, înşelat sau cu mama noastră şi nu vom mai nutri inconştient ideea de a ne răzbuna asupra tuturor femeilor care ne-au uitat, sufocat, înşelat şi decepţionat. Din contră, atunci când iubim intens, trebuie să gândim mai mereu astfel: „Te iubesc, te transfigurez, te respect şi, datorită calităţilor tale, te accept aşa cum eşti, bineînţeles dacă ne potrivim, având reale afinităţi, pentru un drum spiritual comun şi un scop similar în viaţă. Te ascult cu dragoste şi sunt fericit pentru că şi tu mă asculţi atunci când îţi vorbesc despre mine, despre fiinţa mea veritabilă pe care caut mereu să o cunosc din ce în ce mai bine. La rândul tău, tu mă faci fericit atunci când, pe deplin sinceră, îmi vorbeşti despre tine. Astfel, fericiţi, învăţăm împreună să ne iubim din ce în ce mai profund, empatic şi aspirăm să fim fiecare un TOT ANDROGINAL în viaţa de zi cu zi, nutrind unul pentru celălalt un respect reciproc”.

„Reunind cât mai armonios în mine Soarele şi Luna, YANG-ul (+) şi YIN-ul (-) , HA(+) şi THA(-), sunt pregătit(ă) să-mi întâmpin acum şi aici jumătatea mea, împreună cu care voi realiza ANDROGINUL DIVIN”.

Exerciţiu YOGA ce permite integrarea armonioasă a aspectului YIN(-) pentru un bărbat, şi a aspectului YANG(+) în cazul unei femei: eliberarea aspectului YIN(-) respectiv YANG(+), urmată de amplificarea şi integrarea în fiinţă a aspectului polar opus, complementar care ne lipseşte

Ne aşezăm cât mai confortabil pe un scaun şi, după ce ne relaxăm profund, vom începe să ne gândim atent şi intens la calităţile noastre, pe care le considerăm „feminine”, dacă suntem BĂRBAT şi, dacă suntem FEMEIE, ne vom focaliza intens asupra calităţilor pe care le considerăm „masculine”.

Dacă suntem bărbat, vom reflecta cel mai mult şi mai intens, DAR PE RÂND, asupra calităţilor feminine pe care încă nu ni le-am dezvoltat, cum ar fi: intuiţia, feminitatea, exprimarea tandreţii, creativitatea, blândeţea, tactul, sensibilitatea, receptivitatea etc.

În cazul unei femei, ne vom gândi cât mai profund, DAR PE RÂND, la calităţile masculine, cum ar fi: acţiunea, iniţiativa, intelectul, virilitatea, analiza, raţionalitatea, curajul, forţa, emisivitatea etc.

În cazul în care suntem bărbat vom gândi apoi intens:
- accept total trezirea, integrarea şi amplificarea în conştiinţa mea a energiilor mele feminine pentru a deveni un ANDROGIN PERFECT;
- accept total exprimarea armonioasă a creativităţii, blândeţii, sensibilităţii, tandreţii, accept total vocea intuiţiei;
- accept complet şi sunt deschis faţă de toate acestea ca făcând parte integrantă din mine, ca reprezentând aspectul meu YIN (-), fără de care sunt lipsit de o parte complementară, POLAR OPUSĂ, a fiinţei şi a conştiinţei mele; îmi pot exprima acum plenar liber şi divin feminitatea;
- sunt însă pe deplin conştient că, în egală măsură, îmi păstrez puternică şi nealterată energia YANG (+), Soarele interior, pentru a echilibra perfect în mine cele două aspecte complementare ce alcătuiesc fiinţa mea veritabilă, nici masculină, nici feminină, ci o fiinţă pură, transcendentă, ce reuneşte complet şi armonios calităţile esenţiale ale acestor două forţe, pentru a face să apară ANDROGINUL DIVIN.

În cazul în care suntem femeie, vom gândi apoi intens:
- accept total integrarea în conştiinţă a calităţilor mele masculine;
- accept total trezirea, integrarea şi amplificarea în conştiinţa mea a calităţilor mele masculine, îmi exprim liber şi armonios forţa şi capacitata de acţiune, intelectul, gândirea superioară, curajul, tenacitatea;
- accept complet şi sunt deschisă faţă de toate acestea ca făcând parte integrantă din mine, ca reprezentând aspectul meu YANG(+), energia mea masculină, fără de care sunt lipsită de o parte complementară, POLAR OPUSĂ a fiinţei şi a conştiinţei mele. Îmi pot exprima acum plenar, liber şi divin, masculinitatea;
- sunt însă pe deplin conştientă că, în egală măsură, îmi păstrez puternică şi nealterată energia YIN(-), Luna interioară, pentru a-mi echilibra astfel perfect în mine cele două aspecte complementare ce alcătuiesc fiinţa mea veritabilă, nici feminină, nici masculină, ci o fiinţă pură, transcendentă, ce reuneşte complet şi armonios în sine calităţile fundamentale ale acestor două forţe, pentru a face să apară ANDROGINUL DIVIN.

Cuplul perfect continent sexual în armonie deplină

Copleşind fiinţa de sex opus pe care o iubim cu energia polar opusă şi complementară, ce emană din fiinţa noastră, cealaltă la rândul ei, în egală măsură, poate să ne copleşească cu energia care ne lipseşte. În cazul unui cuplu amoros perfect continent, care îşi sublimează energiile rezultate, predomină armonia plenară şi fiecare dintre cei doi iubiţi trezeşte într-un mod sublim potenţialităţile latente complementare ale celuilalt, făcând ca, în cazul lor, fericirea să fie uriaşă. Femeia îndrăgostită îi oferă atunci bărbatului energia sa YIN în exces, ea îl iniţiază astfel gradat în ascultarea intuiţiei, în dezvoltarea calităţilor afective, a creativităţii, a receptivităţii selective faţă de tot ceea ce este pur şi minunat în natură. La rândul său, bărbatul îndrăgostit va oferi iubitei lui energia sa YANG în exces; gradat, ea va simţi atunci cum i se trezesc, împreună cu el, calităţile YANG ce înfloresc în deplină armonie; ea va deveni gradat mai dinamică, va dobândi gradat o putere din ce în ce mai mare de acţiune şi de realizare a tuturor aspiraţiilor şi visurilor sale minunate. Bărbatul şi femeia care sunt continenţi sexuali sunt infinit mai fericiţi când fuzionează amoros şi, atingând suprema armonie de cuplu, recreează fiecare în el ANDROGINUL PRIMORDIAL, Complementaritatea Polară, Uniunea dătătoare de putere şi armonie a celor două aspecte polare fundamentale care manifestă totul în Univers.

Concluzie

Depăşindu-ne pentru totdeauna programările rele sau perverse ce ne închistează şi condiţionările elaborate în timpul copilăriei, refuzând ferm să mai aderăm la orice idee aberantă, preconcepută, pe care copilul din interiorul nostru nu a avut ATUNCI, CÂNDVA puterea de a o respinge sau combate, ne transformăm radical modul de a fi, de a iubi, de a face dragoste şi de a trăi. Această viaţă paradisiacă, sublimă, pe care adeseori am visat-o, pe care de atâtea ori am idealizat-o în fel şi chip până acum, poate deveni, pentru fiecare dintre noi, o minunată realitate! Pentru aceasta, este de ajuns să stăpânim perfect continenţa sexuală în cuplu şi să ne dezvoltăm răbdarea, voinţa, încrederea nelimitată în posibilităţile noastre. Optând pentru un mod transfigurator, divin şi cosmic de a trăi iubirea nesfârşită, graţie continenţei sexuale perfecte, şi convingându-ne prin experienţă directă că aceasta corespunde aspiraţiilor noastre cele mai profunde, ne vom integra infinit mai armonios în corpul nostru fizic şi vom fuziona atunci pe toate planurile cu iubitul (iubita) ideal(ă).

Acceptând interior sublimarea, transformarea şi stăpânirea emoţiilor şi trăirilor noastre, acceptând să facem liberi tot ceea ce nu lezează armonia legilor divine, pentru a deveni mai iubitori, mai toleranţi şi mai răbdători, contribuim imens, chiar fără să ne dăm seama, la elaborarea unei noi lumi divine.

sursa:
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=6116

Alea iacta est !